Program: Luni - Vineri 9:00 - 18:00
                      Sambata: 9:00 - 13:00
Home
  Produse
  Servicii
  Parteneri
  Despre noi
  Galerie foto
Contact     
   Produse


GEAM DIN STICLĂ COLORATĂ ÎN MASĂ

Prezentare :
Sticla colorată (bronz, gri, verde, albastru închis),geamul colorat în masă se obţine prin adaugarea unor oxizi metalici în masa sticloasă în timpul topirii. Sticla colorată în masă absoarbe o mare cantitate de energie solară, împiedicând astfel pătrunderea ei excesivă în interior. Nuanţa culorii este în mare masură influenţată de grosimea geamului. Din care cauză, se recomandă folosirea unei singure grosimi de geam pentru întreaga suprafaţă.
Este fabricat din sticlă silicato-sodo-calcică (calcosodică), de înaltă calitate, având feţe plan paralele,suprafaţa naturală şi transparentă nedistorsionată.

Proprietăţi :
- efectul colorat atât în interior cât şi în exterior;
- reflexia slabă a luminii;
- protecţia împotriva radiaţiei solare prin absorbţia energiei solare.
Geamurile se pot căli şi emaila, se pot stratifica, curba şi se pot folosi la geamuri izolate duble.

Aplicaţii :
La faţade realizate în întregime din sticlă, la pereţi despărţitori, la uşi realizate complet din sticlă, la balustrade etc.

Grosimi
3, 4, 5, 6, 8, 10, 12, 15, 19, 25 mm

Dimensiuni şi mod de ambalare
2000x3210 mm, 2250x3210 mm, 2550x3210 mm ambalate în cutii de lemn.

Montare
GEAMURI SIMPLE
Deoarece sticla colorată în masă absoarbe mai multă căldură decât sticla clară obişnuită, în timpul montării trebuie luate unele măsuri preventive de protecţie:
- se vor lua în considerare rosturi de dilatare (3 mm jocul frontal, 5 mm jocul de pe perimetrul geamului);
- se va folosi chitul cu plasticitate permanentă care nu se durifică;
- se va împiedica contactul direct dintre geam şi toc. Lemnul tocurilor trebuie să fie absolut uscat.
- în manipularea şi montarea geamurilor se vor evita şocurile, deoarece afectează muchiile geamurilor provocând apariţia unor fisuri;
- tăietura muchiei, respectiv muchiilor, trebuie să rămână netedă, fără defecţiuni.
GEAMURI IZOLATE DUBLE
- la geamurile izolate duble, geamul colorat va fi orientat întotdeauna spre exterior;
- o absorbţie sporită a energiei termice poate provoca o diferenţă mare de temperatură în masa sticlei şi se recomandă, prin urmare, consultarea specialiştilor cu privire la necesitatea călirii sticlei în scopul protecţiei împotriva şocului termic;
- se va evita conducerea curentului de aer de la instalaţii termice sau de răcire direct în geamuri.

Depozitare
În poziţie verticală, la loc uscat acoperit şi la temperatură stabilă, fară prezenţa aburilor de substanţe care atacă sticla, protejat împotriva radiaţiei solare.
Copyright 2008 Afloriceli Glasscom   |   Toate drepturile rezervate   |   Sitemap   |   Website realizat de
Creat de Gxdesign Artweb - www.gxdesign.eu