Program: Luni - Vineri 9:00 - 18:00
                      Sambata: 9:00 - 13:00
Home
  Produse
  Servicii
  Parteneri
  Despre noi
  Galerie foto
Contact     
   Produse


GEAM DIN STICLA Low-E CU ACOPERIRE DE JOASA EMISIVITATE

Prezentare :
Este o sticlă monolitică cu un strat funcţional de oxizi metalici depus prin procedeul elecromagnetic pe una din suprafeţele geamului float. Acest strat ridică substanţial proprietăţile termoizolante ale geamului. Stratul, pe lângă faptul că reflecta o mare parte a radiaţiei termice în interiorul încăperii, permite, totodată, pătrunderea maximă a energiei solare. Sticla Low-E se pote căli, stratifica, emaila şi imprima şi se pot folosi, de asemenea,în geamuri duble izolate. Foaia de sticlă cu Low-E se poziţionează către cavitatea ferestrei.Aceste straturi speciale reduc pierderile de căldură la 10%, faţă de 90% cât se pierde prin sticlă normală. De menţionat că aceste straturi modifică foarte puţin proprietaţile fizice de radiaţie ale sticlei în aria spectrului solar. Transmisia luminii se diminuează uşor şi poate interveni o uşoară deviere a culorilor, deviere aproape imperceptibilă.

Aplicaţii :
Sticla tip Low-E se impune din ce în ce mai mult pe piaţa datorită excelentelor calităţi de izolare termică. Folosită în componenţa unui geam termoizolant (geam termopan) sporeşte confortul dumneavoastră, elimină efectul de geam rece, diminuează considerabil riscul apariţiei condensului, neutralizează efectul de vânt (vântul măreşte pierderile termice). Se foloseşte la faţade, ferestre, grădini de iarnă etc. realizate în întregime din sticlă.

Grosimi
4, 5, 6 mm

Dimensiuni şi mod de ambalare
2250x3210 mm,2550x3210 mm, ambalate în cutii de lemn.

Depozitare
În poziţie verticală, la loc uscat, acoperit şi la temperatură stabilă, fară prezenţa aburilor de substanţe care atacă sticla, protejat împotriva radiaţiei solare directe. Se recomandă protejarea stratului împotriva depunerii de praf. Ambalajul închis se poate depozita cel mult timp de 6 luni. Durata de depozitare a unui ambalaj deschis depinde de condiţiile de depozitare şi de frecvenţa cu care se deschide. Se interzice depozitarea în spaţii contaminate (cu praf, benzină, aburi de ulei sau în apropierea unor produse agresive fabricate pe bază de sulf, clor etc.). Ambalajele se vor depozita la loc uscat, acoperite, şi la temperatură identică cu cea a locului unde vor fi montate în geamuri duble izolate.
Copyright 2008 Afloriceli Glasscom   |   Toate drepturile rezervate   |   Sitemap   |   Website realizat de
Creat de Gxdesign Artweb - www.gxdesign.eu